VIII. Lento

Killing the bear to have food requires a full ritual. The hunters speak to the animal, trying to ease his pain and obtain forgiveness for taking the animal’s life. In the people’s belief, the animal will be reborn in the spring. The act of sacrificed is minimized in the text; the lethal wound is suggested by the hole in the hide in which the hunters can already see the fur that will keep them warm. The character is the hunter, but through his voice we hear the collective character of folk tradition, which created this custom. The descending melody, in the low register, used for invoking the bear and telling him he is a friend, is twice interrupted by the invocation of the Goddess of the Forest, Mielikki, whose approval is sought for the sacrifice.

Sacrificarea ursului pentru a procura hrană are un întreg ritual. Vânătorii vorbesc animalului încercând să-i aline durerea şi să-i obţină iertarea pentru că-i este luată viaţa.
În credinţa populară el va renaşte din nou primăvara.
Actul sacrificiului este minimalizat în text, rana aducătoare de moarte este prezentată ca o găurire a pieii în care ei văd deja mantaua care le va ţine de cald.
Personajul este vânătorul dar prin vocea lui vorbeşte personajul colectiv al tradiţiei populare care a creat acest obicei. Linia melodică descendentă, plasată în registrul grav care îl cheamă pe urs pe nume şi-i spune prieten este întreruptă de două ori de invocarea zeiţei pădurii Mielikki, căreia i se cere îngăduinţă pentru acest sacrificiu.

libretto:

"Otsoseni, ainoiseni,
mesikämmen, kaunoiseni!
Elä suutu suottakana!
En minä sinua kaannut:
itse vierit vempeleltä,
hairahit havum selältä
puhki puiset kaatiosi,
halki haljakan havuisen.
Sykysyiset säät lipeät,
päivät pilviset pimeät.“

*

"Otso, thou my well beloved,
Honey-eater of the woodlands,
Let not anger swell thy bosom;
I have not the force to slay thee,
Willingly thy life thou givest
As a sacrifice to Northland.
Thou hast from the tree descended,
Glided from the aspen branches,
Slippery the trunks in autumn,
In the fog-days, smooth the branches.

*

“Otso-al meu, frumos, scump prieten,
mândră labă numai miere,
nu te supăra degeaba,
înţelegi, nu eu te-mpinsei,
ci te aruncaşi tu singur
într-un trunchi mai strâmb, şi iată,
ţi-ai lovit în crăci piciorul,
cei nădragi de lemn rupându-ţi,
găurind prin crengi mantaua;
lunecoasă-i vremea, toamna,
negre-s zilele în ceaţă.“

*

Mielikki, Mielikki, Mielikki,
...
Ne haragudj rám hiába!
Otszó
Ne haragudj rám hiába!
Magad estél magasságról
Fenyőfa felső csúcsáról