VI. Allegro agitato

Joukahainen, Aino’s brother, wants to avenge her death trying to kill the singer Väinämöinen. Musical piece no. 6 is the discussion between Joukaheinen and his mother, when the young man wants to slaughter the man he holds responsible for losing his sister, but his mother advises him to spare Väinämöinen's life because he brings joy and welfare through his charmed songs. The old singer is the first son of the region called Kalevala, the first person to have been borne of a mother who came down from the clouds to bear a child in the realm of waters. Placed in the median dramaturgic line of the opera, this is the most powerful conflicting moment, the only one where two male forces are face to face in an energetic confrontation retold by a female character, the mother. Joukaheinen and Aino’s natural mother is the expression of the original mother of Kalevala and of Väinämöinen, through her protective, caring nature.

Joukahainen, fratele lui Ajno vrea să răzbune moartea ei încercând să-l ucidă pe rapsodul Väinämöinen.
Numărul muzical nr. VI este discuţia dintre Joukaheinen şi mama sa prin care tânărul este dornic să-l răpună pe cel pe care îl consideră responsabil pentru pierderea surorii sale dar mama lui îl sfătuieşte să-i cruţe viaţa pentru că Väinämöinen aduce bucurie şi prosperitate prin cântecul fermecat. Bâtrânul rapsod este primul fiu al ţinutului Kaleva primul om născut de mama coborâtă din lăcaşul norilor pentru a cădea grea în ţinutul apelor.
Plasat la linia mediană dramaturgică a lucrării, acesta este cel mai puternic moment conflictual, singurul în care două forţe masculine sunt puse faţă în faţă într-o confruntare energetică tălmăcită prin personajul feminin, matricial al mamei. Mama fizică a lui Joukaheinen şi Ajno este expresia mamei originale a Kalevei şi a lui Väinämöinen prin atitudinea sa ocrotitoare.

libretto:
"Kellen jousta jouahutat,
kaarta rauta rauahutat?“
“Ammun vanhan Väinämöisen,
lasken laulaja ikuisen
läpi syämen, maksan kautta,
halki hartiolihojen.“
“Amppuisitko Väinämöisen,
kaataisit kalevalaisen,
ilo ilmalta katoisi,
laulu maalta lankeaisi.
Ilo on ilmalla parempi,
laulu maalla laatuismpi,
kuin onpi Manalan mailla,
noilla Tuonelan tuvilla“
Virkki viimeinki sanoiksi,
itse lausui, noin nimesi:
"Kaotkohot jos kahesti
kaikki ilmaiset ilomme,
kaikki laulut langetkohot!
Varsin ammun, en varanne.“
"Et sinä, vanha Väinämöinen,
enämpi elävin silmin
sinä ilmoisna ikänä,
kuuna kullan valkeana
astu Väinölän ahoja,
Kalevalan kankahia!“

*

"For whose slaughter is thy cross-bow,
For whose heart thy poisoned arrows?"
"I have made this mighty cross-bow,
Fashioned bow and poisoned arrows
For the death of Wainamoinen,
Thus to slay the friend of waters;
I must shoot the old magician,
The eternal bard and hero,
Through the heart, and through the liver,
Through the head, and through the shoulders,
With this bow and feathered arrows
Thus destroy my rival minstrel."
“Do not slay good Wainamoinen,
Ancient hero of the Northland,
From a noble tribe descended,
He, my sister's son, my nephew.
If thou slayest Wainamoinen,
Ancient son of Kalevala,
Then alas! all joy will vanish,
Perish all our wondrous singing;
Better on the earth the gladness,
Better here the magic music,
Than within the nether regions,
In the kingdom of Tuoni,
In the realm of the departed,
In the land of the hereafter."

*

“Înspre cine-ntinzi tu arcul,
arbaleta ghintuită?“
“Vreau să-ntind eu arcul ăsta,
arbaleta ghintuită,
pentru moşul Väinämöinen,
moarte lui Suovantolainen!
Ţin morţis să trag în Väinö,
să dobor rapsodul veşnic;
treacă-n inimă săgeata,
găurească-i şi ficatul,
ba şi muşchii de pe umeri.“
“Ba să nu mai tragi în Väinö,
fiul falnic al Kalevei;
e din neam măreţ doar Väinö,
e feciorul surioarei
lui frăţâne-meu cel vitreg.
De-ai lovi pe Väinämöinen,
pe acest Kalevalien,
uite, ar pieri deodată
de pe ăst pământ cântarea;
bucuria-i doară lucrul
cel mai bun pe plaiuri
pământeşti decât prin cele
pajişti largi de prin Manala,
ca-n lăcaşul Tuonelei.“

*

“Kire készíted nyiladat,
vasból vert vészes ijadat?”
...
“Lelövöm vén Vejnemöjnent,
szuvantóit nyíllal szegzem,
szívét szúrom, máját metszem,
vállát vassal verem által!”
...
Vejnemöjnent ha megölöd,
Kaleva fiát kiírtod,
Véle vész a világ kedve,
Elnémul az édes ének.
Jobb a vig dal e világon,
Fenn a földön szebb az ének,
Mint odalenn Mana mélyén,
Tuoni sötét tanyáján.
...
“Vesszen hát ki e világból
minden öröm, minden ének:
vigasságnak vessünk véget!
Lelövöm én nem kimélem!”
“Soha töbé, te vén Vejnő,
mig világ e világúl lészen,
míg ékes hold jár az égen,
eleven szemmel te többé
nem térsz Vejnöle tájára,
Kalevala kies földjére!