Ede Terényi about Kalevala
Kalevala is creation itself. The audience and the protagonists melt into each other in a mystical ritual of declamation and incantation. This ritual comes to invoke the ancestral cosmical rytms of nature: the boisterous music of the wawes, the gurgle of the rivulets through the rocks, the cold murmur of the fir-trees, the immaculate cry of the snow as man imprints it.Kalevala is a magical song; a miraculous millenary web woven by the words of a kind-hearted and inventive people.Every line of the poem is a testimony of believing in the magical power of the word. This belief transform the universe, restoring the objects to their inner life, transferring the energies from gods to people and then from soul to soul.The poem “Kalevala” empowered with philosophical meanings is a gift wich opens new pathways through the knowledge and the understanding of the material and spiritual word.
*
Kalevala este însăşi Creaţiunea. Publicul şi interpreţii se contopesc prin ritualul mistic al declamaţiei şi incantaţiei pentru a invoca din adâncurile firii ritmurile cosmice ancestrale – vuietul valurilor mării, şopotul grăbit al pâraielor printre stânci, zumzetul rece şi misterios al brazilor, scâncetul zăpezii în urma trecerii omului. De fapt, Kalevala este un cânt magic; o ţesătură miraculoasă, milenară, urzită din cuvintele unui popor cu suflet bun şi o sclipitoare fantezie. Fiecare vers al poemului este o mărturie a crezului investit în puterea magică a cuvântului, crez care transformă universul, dăruind viaţă obiectelor, umanizând fiinţele naturii, făcând transferul energiilor de la zei la oameni, iar mai apoi, de la om la om. Poemul Kalevala, bogat încărcat cu înţelesuri filosofice, este un dar binefăcător care deschide noi căi de cunoaştere a esenţei fenomenelor care guvernează macrocosmosul şi microcosmosul.
*
Másfél évszázada játszik nekünk varázslatos hárfáján VEJNEMŐJNEN. Nincs olyan helye a világnak, ahol ne ismernék, ne csodálnák, ne szeretnék ezt a jóságos IDÖAPÓT. Nevét könnyen megtanultuk. Tetteit, varázsigéit, szellemét magunkban őrizzük. És vele együtt a finn népet, a tájat, a hatalmas fenyőerdőkkel, a vastag hótakaróval borított dombokkal, a tűzhely melegével mint mégannyi mesebeli szépséget visszük magunkkal egy életen át. Elias Lönnroth nagyszerű munkát végzett nemcsak mint gyűjtő, de mint kőltő is, amikor a sok különáló részletet egyetlen hatalmas egészbe sűrítette, NAIV EPOSZBA szedte.
Íme már e sorok írására is rányomja bélyegét a Kalevala gondolatrimes szerkezete. Ha beleolvas az ember ebbe az ötven fejezetet számláló, 22800, nyolcszótagos sort tartalmazó hatalmas eposzfolyamba, önkéntelenül is a versszerkezet hatása alá kerül. Az alliterációk gazdag választéka minden fordításban egyéni hangzást biztosít és magával viszi az új nyelvbe is a szókezdőrimes "megfeleltetés" varázsát. Éppen ez az egyik legnagyobb szépsége a Kalevalának, hogy a történeteken, a személyek jellemzésén, a finn népi képzelet ezernyi finom rezdülésén, természet-imádásán, megszemélyesítésén túl szövegben is képes közvetíteni egy rendkívül sajátos hangzásvilágot: MUZSIKÁL A VERS. Összecsendülnek-pendülnek a verssorok. “Veli kulta, veikkoseni, / kaunis kasvingkumppalini! / Lahe nyt kanssa laulamahan, / saa kera sanelamahan,..." ("Jöjj hát, öcsém, jó barátom, / gyere, gyermekkori társam! / Daloljuk dalunkat együtt, / ketten kezdjünk énekelni." - Nagy Kálmán fordítása.)
Mindig ketten énekelnek! "Kösd a kezedet kezembe, / ujjad ujjaim közébe, / jó éneket énekeljunk, / legjobb dalunkat daloljuk" (N. K. ford.). Az énekhang egyik énekestől a másikra száll, majd vissza. A verssor-végek verssorkezdetekkel találkoznak. Láncszerűen fonódnak egymásba a dallamsorok. Szinte páratlan zenei hömpölygésnek tűnik a hallgatónak. Szövegzengetés és dallambeszéd rituálé bontakozik ki az előadók és hallgatóságuk részére egyaránt. Világteremtés maga ez a folyamat is. Az örök ritmus keresése, a tenger hullámverése, a sziklákon átzuhogó patakok folyók csobogása, fenyők zúgása, sítalpak siklása nyomán felsűvitő zaj, energiák átáramlása egyik emberből a másikba.
VARÁZSLÁS!!
A Kalevala tulajdonképpen VARÁZSÉNEK, INKANTÁCIO!
A mű minden sorából árad a hit: a SZÓ MÁGIKUS EREJÉBE vetett hit. A szó mindent megváltoztat. Az élettelen tárgyak életre kelnek. Minden zugból élőlények kelnek ki és népesítik be a legelhagyottabb tájakat is. Az erdő, TAPIOLA, ezernyi lénynek otthona. Rend van benne. A túlvilág - TUONELA - úgyszintén telve van élettel, hatalmas erők működnek benne, az ember számára pusztítóak, de a maguk valóságában, a maguk helyén rendbe szervezettek. POHJOLA hideg, fagyos, északi világa is - mint Kalevala gazdag, termő, éltető földjének ellentéte- is árnyaltan emberivé formált. Ezek mellett a növények, állatok, a csillagok világa is benépesül az emberihez hasonló ÉLET millió formájával. Ilyen csodálatosan csak az északi ember tud hinni az életben, tud örülni neki, megbecsülni minden adományát. Szinte kényeztetik a világot. Se szeri, se száma a kicsinyítő jelzőknek, amivel az élőlények kedvességét, szépségét, jóságát akarják hangzásban és értelemben megjelentetni. Minden élőlényt sokféleképpen neveznek, ezzel is jelezve azok nagyszerűségét. Az eposz főszereplőinek jellemzésében, a jelzők használatában is szinte kifogyhatatlanok. Gyönyörű szőtes ez, amit szavakból szőtt, évezredek alatt egy gazdag, nagyszerű képzelőerejű jóságos nép. A Kalevala JÓ TETT AZ EMBERISÉGNEK.
Általa jobban megismerjük magunkat, a minket körülvevő természetet, a világegyetemet mozgató erők igazi lényegét. A mesén túl hatalmas filozófia foglalata ez a MŰ. Mert MŰ, a TEREMTÉS EGY DARABJA. Szereplői Ember - Istenek vagy ISTEN-EMBEREK, aszerint, hogy az ember világából küzdik fel magukat hősőkké, vagy az Istenek világából szállanak alá, hogy megvédjék az emberiséget. Nagyon kell ma is a segítségük.
TERÉNYI EDE
Carmen Vasile about Kalevala
Kalevala is such a magic epode that is rerighting and get new meanings at every declamation, at every incantation. Like Ede Terényi’s music, Kalevala is much more that we can say, feel or understand; a long string of signs placed carefully here on earth for not forget the way to haven.
The discourse of these essential meanings is coming from the very high circles of the spirit, where the energies of life and die are irummping, where the knowledge is revealing itself, where the creation was done.
The opera “Kalevala” is a pure well of these wonderful spaces, a kind of universe itself what is searching his own beginning like the circle, an initiated way of creation to discovering our selves, for discovering the faces of our dreams, of our times and our present...
The discourse of these essential meanings is coming from the very high circles of the spirit, where the energies of life and die are irummping, where the knowledge is revealing itself, where the creation was done.
The opera “Kalevala” is a pure well of these wonderful spaces, a kind of universe itself what is searching his own beginning like the circle, an initiated way of creation to discovering our selves, for discovering the faces of our dreams, of our times and our present...
*
Epopeea Kalevala nu poate fi învăţată, ... nu poate fi redată întocmai niciodată. Precum muzica lui Ede Terényi, ea este mereu mai mult decât se poate spune, simţi sau înţelege; un lung şir de însemne aşezate cu grijă aici, pe pământ, pentru a nu uita drumul spre cer.
Discursul acestor esenţe se rosteşte în cele mai elevate sfere ale spiritului, acolo de unde irump energiile vieţii şi morţii, acolo unde se destăinuie fulgerător ştiinţa, acolo unde se înfăptuieşte creaţia.Opera “Kalevala”, fântână pură a acestor lumi, este un univers în sine, care, precum cercul, se arcuieşte spre începuturile sale, un drum iniţiatic prin creaţie spre cunoaşterea de sine şi a chipului visurilor, a vremurilor şi a clipei...
I. Andante solenne
The first musical piece is a slow introduction into the topic. It starts in p and it culminates in ff. The melody of the voice is, in the first four beats, a low, profound sound, maintained in a murmur which rising in intensity like a mantra, a spiritual incantation.
In the next two beats the vocal melody moves between A-B as a sign of development, like a beginning but also like a dual. Beat 6 imitates the content of beat 5 in the superior octave.
This duality is a sign of the primordial creation which is done by the first division resulting in two identical parts. In the old incantation of the saga there were two singers sitting on a bench facing each other and holding hands. The melody they sang to accompany the text was doubled by a swinging movement. The light is white and it focuses on a very narrow circle lighting the protagonist’s face.
In the next two beats the vocal melody moves between A-B as a sign of development, like a beginning but also like a dual. Beat 6 imitates the content of beat 5 in the superior octave.
This duality is a sign of the primordial creation which is done by the first division resulting in two identical parts. In the old incantation of the saga there were two singers sitting on a bench facing each other and holding hands. The melody they sang to accompany the text was doubled by a swinging movement. The light is white and it focuses on a very narrow circle lighting the protagonist’s face.
Primul număr muzical este o introducere lentă în temă. Porneşte din piano şi culminează în forte. Linia melodică a vocii se constituie în primele patru măsuri într-un singur sunet grav, profund ţinut tot timpul într-un murmur care creşte în intensitate treptat precum o mantră, o incantaţie spirituală.
În următoarele două măsuri linia melodică vocală execută o pendulare între sunetele la – si în semnul unei dezvoltări, unui început dar şi a dualului. Măsura nr. 6 imită la octava superioară conţinutul măsurii nr. 5.
Această dualitate este un semn al creaţiei primordiale care se realizează prin prima diviziune de unde rezultă două părţi identice. În incantarea veche a epopeii erau doi cântăreţi care stăteau pe o băncuţă faţă în faţă şi se ţineau de mâini. Îşi acompaniau melodia pe care rosteau textul cu o mişcare legănată.
Lumina este albă şi focalizată într-un cerc foarte restrâns pe faţa protagonistei.
În următoarele două măsuri linia melodică vocală execută o pendulare între sunetele la – si în semnul unei dezvoltări, unui început dar şi a dualului. Măsura nr. 6 imită la octava superioară conţinutul măsurii nr. 5.
Această dualitate este un semn al creaţiei primordiale care se realizează prin prima diviziune de unde rezultă două părţi identice. În incantarea veche a epopeii erau doi cântăreţi care stăteau pe o băncuţă faţă în faţă şi se ţineau de mâini. Îşi acompaniau melodia pe care rosteau textul cu o mişcare legănată.
Lumina este albă şi focalizată într-un cerc foarte restrâns pe faţa protagonistei.
libretto:
Mieleni minun tekevi,
aivoni ajattelevi
lähteäni laulamahan,
saa'ani sanelemahan,
sukuvirttä suoltamahan,
lajivirttä laulamahan.
Sana suussani sulavat,
puhe'et putoelevat,
kielelleni kerkiävät,
hampahilleni hajoovat.
*
Mastered by desire impulsive,
By a mighty inward urging,
I am ready now for singing,
Ready to begin the chanting
Of our nation's ancient folk-song
Handed down from by-gone ages.
In my mouth the words are melting,
From my lips the tones are gliding,
From my tongue they wish to hasten;
When my willing teeth are parted,
When my ready mouth is opened,
Songs of ancient wit and wisdom
Hasten from me not unwilling.
*
Uite, mă apucă-o poftă,
mi-a venit deodată gândul
să-mi încep acum cântarea,
să dau drumul unui cântec
despre-a neamului poveste,
despre-a noastră seminţie;
vorbele se moaie-n gură,
cad încetişor cuvinte;
lin se-naltă de pe limbă,
printre dinţi roiesc în aer.
*
Ihol kedvem kerekedett,
Eszemben gondolat gerjedt:
Én elmennék énekelni,
Szép szavakat sorba szedni,
Mondanám az ősi mondát,
Regélném a régi regét.
Szájamban szavak sürögnek,
Beszédek bőven buzognak,
Nyelvem hátán nyargalásznak,
Fogam között fickándoznak.
Egyre azon elmélkedem:
Kedvem támadt énekelni,
Jó szivvel beszédbe fogni,
Népünk versét mondogatni,
Régiek dalát dalolni,
Szavaim számban olvadoznak,
Beszédeim bontakoznak,
Nyilatkoznak nyelvem hátán,Futamodnak a fogamra.
II. Allegro molto
After Aino has received two garments sawn with golden and silver thread she takes off all her earthly clothes and disappears in the deep water. Aino was going to marry the famous singer and magician Väinämöinen, but the young girls finds refuge in the deep water where she turns into a fish.
În răchite-a pus cămaşa,
rochia de-un plop şi-a prins-o,
azvârlitu-şi-a colţunii
pe pământul gol, lăsat-a
lângă-o stană conduraşii;
pe nisip zvârli şiragul
perlelor şi tot acolo
şi inelele de aur.
Stanca se-afundă sub valuri,
a căzut cu stânca fata.
*
Ingét veti ingónádra aj,
Szép szoknyáját száraz ágra ,
...
Gyöngyeit, aj, a gyomba dobja,
...
Alig ért a szépsziklához, aj
Alig ült a kemény köre,
Habba hengerült a szikla,
Tenger fenekére fordúlt,
Süllyedt a sötét tengerbeAjno vele hullt a vízbe.
După ce Ajno a primit două rânduri de straie cusute cu fir de aur şi fir de argint se leapădă de toate veşmintele pământeşti şi se lasă pierdută în apa adâncă. Ajno urma să se mărite cu vestitul rapsod şi mag Väinämöinen dar tânăra fată se refugiază în apa adâncă unde se transformă într-un peşte.
libretto:
Heitti paitansa pajulle,
Hamen hensa haapaselle
sormukset somerikolle
Sitte sinne saatuansa
asetaiksen istumahan
kilahti kivi vetehen,
paasi pohjahan pakeni,
neitonen kiven keralla,
Aino paaen palleassa.
*
Weeping Aino, now disrobing,
Lays aside with care her garments,
Hangs her silk robes on the alders,
Drops her gold-cross on the sea-shore,
On the aspen hangs her ribbons,
On the rocks her silken stockings,
On the grass her shoes of deer-skin,
In the sand her shining necklace,
With her rings and other jewels.
Heitti paitansa pajulle,
Hamen hensa haapaselle
sormukset somerikolle
Sitte sinne saatuansa
asetaiksen istumahan
kilahti kivi vetehen,
paasi pohjahan pakeni,
neitonen kiven keralla,
Aino paaen palleassa.
*
Weeping Aino, now disrobing,
Lays aside with care her garments,
Hangs her silk robes on the alders,
Drops her gold-cross on the sea-shore,
On the aspen hangs her ribbons,
On the rocks her silken stockings,
On the grass her shoes of deer-skin,
In the sand her shining necklace,
With her rings and other jewels.
*
În răchite-a pus cămaşa,
rochia de-un plop şi-a prins-o,
azvârlitu-şi-a colţunii
pe pământul gol, lăsat-a
lângă-o stană conduraşii;
pe nisip zvârli şiragul
perlelor şi tot acolo
şi inelele de aur.
Stanca se-afundă sub valuri,
a căzut cu stânca fata.
*
Ingét veti ingónádra aj,
Szép szoknyáját száraz ágra ,
...
Gyöngyeit, aj, a gyomba dobja,
...
Alig ért a szépsziklához, aj
Alig ült a kemény köre,
Habba hengerült a szikla,
Tenger fenekére fordúlt,
Süllyedt a sötét tengerbeAjno vele hullt a vízbe.
III. Allegro
Nature witnesses the virgin Aino’s death / metamorphosis. The beats in the forest plot to take the news to her family, but neither the bear, nor the wolf, nor the fox manage to do it. In the end, the hare takes on to tell the news to the girl’s family. The accompaniment which unfolds a long line of eights from the beginning to the end of the piece of music creates a cumulative tension which reflects the frightened animals’ state of mind. The effect caused by the rhythm of the voice sung in six quarters followed by two stressed singularly eights tells of unrest.
Întreaga natură este martoră la moartea / metamorfoza fecioarei Ajno.Animalele pădurii conspiră să ducă vestea familiei dar nici ursul, nici lupul, nici vulpea nu au izbândit.
Într-un final, iepurele este acela care se angajează să dea de veste casei vestite a fetei.
Acompaniamentul care desfăşoară un lung şir de optimi de la începutul şi până la sfârşitul numărului muzical creează o tensiune acumulativă care corespunde cu starea animalelor speriate de tristul eveniment. Efectul provocat de formula ritmică a vocii cântate, prin şase pătrimi urmate de două optimi care sunt accentuate separat este de agitaţie.
libretto:
Kukas sanan saatantahan,
kielikerran kerrontahan
neien kuuluhun kotihin,
kaunihisen kartanohon?
Susi sanan saatantahan,
kielikerran kerrontahan!
Ei susi sanoa saata:
lammaskarjahan katosi.
Kukas sanan saatantahan,
kielikerran kerrontahan
neien kuuluhun kotihin,
kaunhisen kartanohon?
Repo sanan saatantahan,
kielikerran kerrontahan!
Kukas sanan saatantahan,
Jäno sana saatantahan,
kielikerran kerrontahan!
*
Who then tell the cruel story,
Who will bear the evil tidings.
To the cottage of her sister?
Will the fox repeat the story
Tell the tidings to her sister?
Nay, the fox must not be herald,
He would eat the ducks and chickens.
Who then tell the cruel story,
Who will bear the evil tidings
To the cottage of her brother,
Once the home of lovely Aino?
Shall the hare repeat the story,
Bear the sad news to her brother?
Yea, the hare shall be the herald,
*
Cine-o fi să ducă vestea,
cine-o fi să spuie ştirea
pe la curţile înalte
ale fetei, pe la casa
mult-vestita a fecioarei?
Vestea o va duce ursul,
nu şi-a 'ndeplinit trebşoara.
Vestea o va duce lupul,
nu şi-a 'ndeplinit trebşoara.
Vestea o va duce vulpea,
nu şi-a 'ndeplinit trebşoara.
Oare cine-o duce vestea
cine-o fi să spuie ştirea?
Iepurele-o duce vestea,
el va fi să spuie ştirea;
zise plin de-nsemnătate:
“Da bărbaţii-şi ţin cuvântul!”
*
Ki menjen hát hírmondónak,
Szaladjon el szószólónak
Hajadon híres házába,
Szűz szépséges szállására?
Farkas fusson hírmondónak,
Szaladjon ő szószólónak!
Farkas nem futott a hirrel:
Jámbor juhok után járkált.
...
Medve fusson hírmondónak,
Szaladjon ő szószólónak!
Medve nemfutott a hirrel.
...
Ki menjen hát hírmondónak,
Szaladjon el szószólónak,
Hajadon híres házába,
Szűz szépséges szállására?
Vigyen hírt a veres róka,
Legyen ő a szó szólójá.
Ki menjen hát hírmondónak,
Nyúl nyargaljon hírmondónak.
IV. Adagio
Upon hearing the sad news of Aino’s death, her mother weeps, shedding bitter tears for her daughter. Musical piece no. 4 creates the atmosphere of the mourning. The chromatic scales exposed both in the accompaniment and in the vocal score express the character’s pain.
La aflarea vestei tristului sfârşit al lui Ajno, mama îşi plânge cu multe lacrimi fiica pierită. Numărul muzical nr. IV creează atmosfera bocetului. Scările cromatice expuse atât în acompaniament cât şi în partitura vocală exprimă durerea personajului.
libretto:
Emo itki, kyynel vieri:
vieri vetrehet vetensä
sinisistä silmistänsä
poloisille poskillensa.
*
Sadly weeps the gray-haired mother,
And the tears that fall are bitter,
Flowing down her wrinkled visage,
Till they trickle on her bosom;
*
Mama izbucni în vaier,
a vărsat şiroaie lacrimi,
din albaştrii ochi, tot curs-au
pe obrajii ei cei galbeni.
*
Sírt a szüle, könnye csordúlt,
Sírt a szüle, könye csordult,
Bőven hullt szeme harmatja,
Bőven hullt szeme harmatja,
Két szomorú kék szeméből,
Bútól barázdált arcára,
Bútól barázdált arcára,
Bőven hullt szeme harmatja,
V. Rubato, senza misura, molto
The old singer[1] is fishing. After he has filled his boat with fish he is ready to cook them, but one of them starts speaking. The talking fish is Aino, who disappeared in the sea so that she wouldn’t have to marry him. This is the first encounter of the two. Wainamoinen implores her to stay with him, but she goes back to the sea and is forever gone without explaining why. The dialog between the two characters is rendered in music through the alternation Lento – Agitato and the association of rhythmic formulae. The melodic line in the first beat reflects the movements of the fish in water; symmetrically, the last beat imitates the splash of the water after the fish has jumped out of the old man’s boat. [1] In our case old age stands for wisdom.
Bătrânul[1] rapsod pescuieşte. După ce şi-a umplut barca cu peşti se pregăteşte să-i prelucreze dar unul dintre ei începe să-i vorbească.
Peştele vorbitor este Ajno, cea care s-a aruncat în mare pentru a nu-i fi soţie.
Aceasta este prima întâlnire dintre cei doi. Väinämöinen o imploră să mai rămână cu el, dar ea se aruncă din nou în mare şi se face nevăzută pentru totdeauna fără a-şi motiva fapta.
Dialogul dintre cele două personaje este redat muzical prin alternanţa Lento – Agitato şi asocierea de formule ritmice.
Linia melodică din prima măsură redă mişcările peştelui în apă. În mod simetric, ultima măsură a numărului muzical este redarea auditivă a clipocitului apei în urma peştelui care a sărit din barca bătrânului.
[1] În cazul nostru bătrâneţea simbolizează înţelepciunea.
Peştele vorbitor este Ajno, cea care s-a aruncat în mare pentru a nu-i fi soţie.
Aceasta este prima întâlnire dintre cei doi. Väinämöinen o imploră să mai rămână cu el, dar ea se aruncă din nou în mare şi se face nevăzută pentru totdeauna fără a-şi motiva fapta.
Dialogul dintre cele două personaje este redat muzical prin alternanţa Lento – Agitato şi asocierea de formule ritmice.
Linia melodică din prima măsură redă mişcările peştelui în apă. În mod simetric, ultima măsură a numărului muzical este redarea auditivă a clipocitului apei în urma peştelui care a sărit din barca bătrânului.
[1] În cazul nostru bătrâneţea simbolizează înţelepciunea.
libretto:
"Oi sie vanha Väinämöinen!
En olluti minä tuleva
lohi leikkaellaksesi,
kala palstoin pannaksesi,
"Olimpa minä tuleva
kainaloiseksi kanaksi,
ikuiseksi istujaksi,
polviseksi puolisoksi,
"En ollut merilohia,
syvän aallon ahvenia:
olin kapo, neiti nuori,
sisar nuoren Joukahaisen,
kuta pyyit kuun ikäsi,
puhki polvesi halasit.
"Oi on sisar Joukahaisen!
Toki tullos toinen kerta!“
*
"Wainamoinen, ancient minstrel,
Do not think that I came hither
To be fished for as a salmon,
Only to be chopped in pieces.”
"Wherefore didst thou then come hither,
If it be not for my dinner?"
"Hither have I come, O minstrel,
In thine arms to rest and linger,
And thyself to love and cherish,
At thy side a life-companion,
And thy wife to be forever;
Deck thy couch with snowy linen,
Smooth thy head upon the pillow,
Sweep thy rooms and make them cheery,
Keep thy dwelling-place in order,
Build a fire for thee when needed”
“Since thou'rt Youkahainen's sister,
Beauteous Aino of Pohyola,
Come to me again I pray thee!"
*
“Eh, moşnege Väinämöinen,
nu eram de loc făcută
să fiu somn, să poţi să-l spinteci,
să-l despici în felioare“
“Pentru ce ai fost născută?”
“Pentru asta mă născusem:
să-ti fiu porumbiţă-n braţe,
să stau pururi lângă tine,
ca să-ti fiu nevastă-n viată,
ca să-ti pregătesc şi patul,
să-ti pun bine cele perne,
ca să-ţi vărui cămăruţa,
ca să-ţi mătur lungi podele
să-ţi duc focul în odaie.“
“Soră a lui Joukahainen,
mai întoarce-te o dată“
*
“Te vén vaksi Vejnemöjnen!
Bizony nem jöttem bárkádba
Hogy húsomat hasogassad,
Testem szeletekre szabjad...”
...
“Jöttem hozzád hitvesednek,
karodban kedves csibédnek,
holtig hűségesfelednek”
...
“Nem vagyok vizek lazaca
haragos hullámok hala,
hanem hajadon leányka,
Joukahajnen jámbor húga,
Az kit annyira kívántál,
Szívszakadva òhajtottál.”
“Joukahajnen jámbor húga,
térj meg hozzám még ez egyszer!”
VI. Allegro agitato
Joukahainen, Aino’s brother, wants to avenge her death trying to kill the singer Väinämöinen. Musical piece no. 6 is the discussion between Joukaheinen and his mother, when the young man wants to slaughter the man he holds responsible for losing his sister, but his mother advises him to spare Väinämöinen's life because he brings joy and welfare through his charmed songs. The old singer is the first son of the region called Kalevala, the first person to have been borne of a mother who came down from the clouds to bear a child in the realm of waters. Placed in the median dramaturgic line of the opera, this is the most powerful conflicting moment, the only one where two male forces are face to face in an energetic confrontation retold by a female character, the mother. Joukaheinen and Aino’s natural mother is the expression of the original mother of Kalevala and of Väinämöinen, through her protective, caring nature.
Joukahainen, fratele lui Ajno vrea să răzbune moartea ei încercând să-l ucidă pe rapsodul Väinämöinen.
Numărul muzical nr. VI este discuţia dintre Joukaheinen şi mama sa prin care tânărul este dornic să-l răpună pe cel pe care îl consideră responsabil pentru pierderea surorii sale dar mama lui îl sfătuieşte să-i cruţe viaţa pentru că Väinämöinen aduce bucurie şi prosperitate prin cântecul fermecat. Bâtrânul rapsod este primul fiu al ţinutului Kaleva primul om născut de mama coborâtă din lăcaşul norilor pentru a cădea grea în ţinutul apelor.
Plasat la linia mediană dramaturgică a lucrării, acesta este cel mai puternic moment conflictual, singurul în care două forţe masculine sunt puse faţă în faţă într-o confruntare energetică tălmăcită prin personajul feminin, matricial al mamei. Mama fizică a lui Joukaheinen şi Ajno este expresia mamei originale a Kalevei şi a lui Väinämöinen prin atitudinea sa ocrotitoare.
Numărul muzical nr. VI este discuţia dintre Joukaheinen şi mama sa prin care tânărul este dornic să-l răpună pe cel pe care îl consideră responsabil pentru pierderea surorii sale dar mama lui îl sfătuieşte să-i cruţe viaţa pentru că Väinämöinen aduce bucurie şi prosperitate prin cântecul fermecat. Bâtrânul rapsod este primul fiu al ţinutului Kaleva primul om născut de mama coborâtă din lăcaşul norilor pentru a cădea grea în ţinutul apelor.
Plasat la linia mediană dramaturgică a lucrării, acesta este cel mai puternic moment conflictual, singurul în care două forţe masculine sunt puse faţă în faţă într-o confruntare energetică tălmăcită prin personajul feminin, matricial al mamei. Mama fizică a lui Joukaheinen şi Ajno este expresia mamei originale a Kalevei şi a lui Väinämöinen prin atitudinea sa ocrotitoare.
libretto:
"Kellen jousta jouahutat,
kaarta rauta rauahutat?“
“Ammun vanhan Väinämöisen,
lasken laulaja ikuisen
läpi syämen, maksan kautta,
halki hartiolihojen.“
“Amppuisitko Väinämöisen,
kaataisit kalevalaisen,
ilo ilmalta katoisi,
laulu maalta lankeaisi.
Ilo on ilmalla parempi,
laulu maalla laatuismpi,
kuin onpi Manalan mailla,
noilla Tuonelan tuvilla“
Virkki viimeinki sanoiksi,
itse lausui, noin nimesi:
"Kaotkohot jos kahesti
kaikki ilmaiset ilomme,
kaikki laulut langetkohot!
Varsin ammun, en varanne.“
"Et sinä, vanha Väinämöinen,
enämpi elävin silmin
sinä ilmoisna ikänä,
kuuna kullan valkeana
astu Väinölän ahoja,
Kalevalan kankahia!“
*
"For whose slaughter is thy cross-bow,
For whose heart thy poisoned arrows?"
"I have made this mighty cross-bow,
Fashioned bow and poisoned arrows
For the death of Wainamoinen,
Thus to slay the friend of waters;
I must shoot the old magician,
The eternal bard and hero,
Through the heart, and through the liver,
Through the head, and through the shoulders,
With this bow and feathered arrows
Thus destroy my rival minstrel."
“Do not slay good Wainamoinen,
Ancient hero of the Northland,
From a noble tribe descended,
He, my sister's son, my nephew.
If thou slayest Wainamoinen,
Ancient son of Kalevala,
Then alas! all joy will vanish,
Perish all our wondrous singing;
Better on the earth the gladness,
Better here the magic music,
Than within the nether regions,
In the kingdom of Tuoni,
In the realm of the departed,
In the land of the hereafter."
*
“Înspre cine-ntinzi tu arcul,
arbaleta ghintuită?“
“Vreau să-ntind eu arcul ăsta,
arbaleta ghintuită,
pentru moşul Väinämöinen,
moarte lui Suovantolainen!
Ţin morţis să trag în Väinö,
să dobor rapsodul veşnic;
treacă-n inimă săgeata,
găurească-i şi ficatul,
ba şi muşchii de pe umeri.“
“Ba să nu mai tragi în Väinö,
fiul falnic al Kalevei;
e din neam măreţ doar Väinö,
e feciorul surioarei
lui frăţâne-meu cel vitreg.
De-ai lovi pe Väinämöinen,
pe acest Kalevalien,
uite, ar pieri deodată
de pe ăst pământ cântarea;
bucuria-i doară lucrul
cel mai bun pe plaiuri
pământeşti decât prin cele
pajişti largi de prin Manala,
ca-n lăcaşul Tuonelei.“
*
“Kire készíted nyiladat,
vasból vert vészes ijadat?”
...
“Lelövöm vén Vejnemöjnent,
szuvantóit nyíllal szegzem,
szívét szúrom, máját metszem,
vállát vassal verem által!”
...
Vejnemöjnent ha megölöd,
Kaleva fiát kiírtod,
Véle vész a világ kedve,
Elnémul az édes ének.
Jobb a vig dal e világon,
Fenn a földön szebb az ének,
Mint odalenn Mana mélyén,
Tuoni sötét tanyáján.
...
“Vesszen hát ki e világból
minden öröm, minden ének:
vigasságnak vessünk véget!
Lelövöm én nem kimélem!”
“Soha töbé, te vén Vejnő,
mig világ e világúl lészen,
míg ékes hold jár az égen,
eleven szemmel te többé
nem térsz Vejnöle tájára,
Kalevala kies földjére!
VII. Allegretto leggero
Väinämöinen, on his way to the realm of snows and darkness, meets the beautiful Pohyola. The old singer tries to talk her into getting on his sledge, but the girl turns him down. The musical atmosphere renders the auditory sensation of the trampling sledge, through the rhythm of the accompaniment which is repeated almost throughout the musical piece.
Väinämöinen, în drumul său spre ţinuturile înzăpezite şi întunecate întâlneşte, în Pohja, o prea frumoasă fată.
Bătrânul rapsod încearcă să o ademenească în sania lui dar fata îl refuză.
Atmosfera muzicală redă senzaţia auditivă a săniilor cu zurgălăi şi a mersului la trap prin formula ritmică a acompaniamentului care se repetă pe aproape tot parcursului numărului muzical.
Bătrânul rapsod încearcă să o ademenească în sania lui dar fata îl refuză.
Atmosfera muzicală redă senzaţia auditivă a săniilor cu zurgălăi şi a mersului la trap prin formula ritmică a acompaniamentului care se repetă pe aproape tot parcursului numărului muzical.
libretto:
Tuo oli kaunis Pohjan neiti,
maan kuulu, ve'en valio.
Istui ilman vempelellä
taivon kaarella kajotti
pukehissa puhta'issa,
valke'issa vaattehissa;
"Tule, neiti, kirjahani,
"Miksi neittä kirjahasi,
tyttöä rekosehesi?“
"Siksi neittä kirjahani,
tyttöä rekoseheni:
mesileivän leipojaksi,
oluen osoajaksi,
noilla Väinölän tiloilla,
Kalevalan kartanoilla.“
*
Pohyola's fair and winsome daughter,
Glory of the land and water,
Sat upon the bow of heaven,
On its highest arch resplendent,
In a gown of richest fabric,"Come, fair maiden, to my snow-sledge,
By my side I wish thee seated."
"Tell me what thou wishest of me,
Should I join thee in the snow-sledge."
"This the reason for thy coming:
Thou shalt bake me honey-biscuit,
Shalt prepare me barley-water,
Thou shalt fill my foaming beer-cups,
Thou shalt sing beside my table,
Shalt rejoice within my portals,
Walk a queen within my dwelling,
In the Wainola halls and chambers,
In the courts of Kalevala."
*
Mândră fată, cea din Pohja,
slava lumii, cinstea mării,
sta-n mărire fără seamăn,
pe hulube din văzduhuri,
pe un curcubeu din aer;
în veşminte ca zăpada.
“Vino-n sanie, o, fată,
stai alăturea de mine!“
“De ce-n sanie-ar sta fata
Aşezas-a-r lângă tine?“
“Ca să faci tot pâini de casă,
bere să-mi găteşti, gustoasă,
să-mi mai cânţi pe lăiţi şi prispe,
să te-arăţi pe la ferestre
colo-n casele Väinölä-i,
curţile din Kalevala.“
*
Észak föld szépséges szűze,
Földnek, tengernek tündére,-
Kiült a kék ég ívére,
Magasságos menny boltjára
Patyolat tiszta pendelyben
Ragyogó fehér ruhában.
...
“Szállj le szűzecske”
...
“Minek néked szűz a szánba
kisleány a kas farába?”
“Azért kell a szűz a szánba,
kisleány a kas farába
mézes pitém hogy megsüsse,
méhsöröm hogy meggerjessze
...
Vejnöle híres házában,
Kalevala kis kertjében aj!
VIII. Lento
Killing the bear to have food requires a full ritual. The hunters speak to the animal, trying to ease his pain and obtain forgiveness for taking the animal’s life. In the people’s belief, the animal will be reborn in the spring. The act of sacrificed is minimized in the text; the lethal wound is suggested by the hole in the hide in which the hunters can already see the fur that will keep them warm. The character is the hunter, but through his voice we hear the collective character of folk tradition, which created this custom. The descending melody, in the low register, used for invoking the bear and telling him he is a friend, is twice interrupted by the invocation of the Goddess of the Forest, Mielikki, whose approval is sought for the sacrifice.
Sacrificarea ursului pentru a procura hrană are un întreg ritual. Vânătorii vorbesc animalului încercând să-i aline durerea şi să-i obţină iertarea pentru că-i este luată viaţa.
În credinţa populară el va renaşte din nou primăvara.
Actul sacrificiului este minimalizat în text, rana aducătoare de moarte este prezentată ca o găurire a pieii în care ei văd deja mantaua care le va ţine de cald.
Personajul este vânătorul dar prin vocea lui vorbeşte personajul colectiv al tradiţiei populare care a creat acest obicei. Linia melodică descendentă, plasată în registrul grav care îl cheamă pe urs pe nume şi-i spune prieten este întreruptă de două ori de invocarea zeiţei pădurii Mielikki, căreia i se cere îngăduinţă pentru acest sacrificiu.
În credinţa populară el va renaşte din nou primăvara.
Actul sacrificiului este minimalizat în text, rana aducătoare de moarte este prezentată ca o găurire a pieii în care ei văd deja mantaua care le va ţine de cald.
Personajul este vânătorul dar prin vocea lui vorbeşte personajul colectiv al tradiţiei populare care a creat acest obicei. Linia melodică descendentă, plasată în registrul grav care îl cheamă pe urs pe nume şi-i spune prieten este întreruptă de două ori de invocarea zeiţei pădurii Mielikki, căreia i se cere îngăduinţă pentru acest sacrificiu.
libretto:
"Otsoseni, ainoiseni,
mesikämmen, kaunoiseni!
Elä suutu suottakana!
En minä sinua kaannut:
itse vierit vempeleltä,
hairahit havum selältä
puhki puiset kaatiosi,
halki haljakan havuisen.
Sykysyiset säät lipeät,
päivät pilviset pimeät.“
*
"Otso, thou my well beloved,
Honey-eater of the woodlands,
Let not anger swell thy bosom;
I have not the force to slay thee,
Willingly thy life thou givest
As a sacrifice to Northland.
Thou hast from the tree descended,
Glided from the aspen branches,
Slippery the trunks in autumn,
In the fog-days, smooth the branches.
*
“Otso-al meu, frumos, scump prieten,
mândră labă numai miere,
nu te supăra degeaba,
înţelegi, nu eu te-mpinsei,
ci te aruncaşi tu singur
într-un trunchi mai strâmb, şi iată,
ţi-ai lovit în crăci piciorul,
cei nădragi de lemn rupându-ţi,
găurind prin crengi mantaua;
lunecoasă-i vremea, toamna,
negre-s zilele în ceaţă.“
*
Mielikki, Mielikki, Mielikki,
...
Ne haragudj rám hiába!
Otszó
Ne haragudj rám hiába!
Magad estél magasságról
Fenyőfa felső csúcsáról
mesikämmen, kaunoiseni!
Elä suutu suottakana!
En minä sinua kaannut:
itse vierit vempeleltä,
hairahit havum selältä
puhki puiset kaatiosi,
halki haljakan havuisen.
Sykysyiset säät lipeät,
päivät pilviset pimeät.“
*
"Otso, thou my well beloved,
Honey-eater of the woodlands,
Let not anger swell thy bosom;
I have not the force to slay thee,
Willingly thy life thou givest
As a sacrifice to Northland.
Thou hast from the tree descended,
Glided from the aspen branches,
Slippery the trunks in autumn,
In the fog-days, smooth the branches.
*
“Otso-al meu, frumos, scump prieten,
mândră labă numai miere,
nu te supăra degeaba,
înţelegi, nu eu te-mpinsei,
ci te aruncaşi tu singur
într-un trunchi mai strâmb, şi iată,
ţi-ai lovit în crăci piciorul,
cei nădragi de lemn rupându-ţi,
găurind prin crengi mantaua;
lunecoasă-i vremea, toamna,
negre-s zilele în ceaţă.“
*
Mielikki, Mielikki, Mielikki,
...
Ne haragudj rám hiába!
Otszó
Ne haragudj rám hiába!
Magad estél magasságról
Fenyőfa felső csúcsáról
IX. Allegretto misterioso
Hisi is a fantastic animal, whose portrait is created through the art of interrogation. The description is the response of amazement in front of the animal’s intelligence, senses, and force.
Portretul animalului fantastic al lui Hiisi[1] este creat prin arta interogaţiei. Descrierea este răspunsul unei uimiri în faţa inteligenţei, simţurilor, forţei animalului.
[1] Zeu subteran, malefic.
[1] Zeu subteran, malefic.
libretto:
“Mist' on hanki saa-
Henki Hiien hiiloksesta [tu?
Mist'on aivot ankeloisen?
Virran vankan vaaluvista.
Mistä tunto turmiolla?
Kuohusta tulisen kisken.
Mist' on hampahat häiyllä?
Okahista Tuonen ohran.
Mist' on ilkeän ikenet?
Ikenistä Kalman immen.
"Siin' oli sinum sukusi,
siinä kuulu kunniasi!
"Mato musta, maanalainen,
toukka Tuonen-karvallinen,
maan karva, kanervan karva,
kaiken ilmankaaren karva!
Lähe nyt tieltä matkamiehen,
eestä kulkijyn urohon!“
*
“Mist' on hanki saa-
Henki Hiien hiiloksesta [tu?
Mist'on aivot ankeloisen?
Virran vankan vaaluvista.
Mistä tunto turmiolla?
Kuohusta tulisen kisken.
Mist' on hampahat häiyllä?
Okahista Tuonen ohran.
Mist' on ilkeän ikenet?
Ikenistä Kalman immen.
"Siin' oli sinum sukusi,
siinä kuulu kunniasi!
"Mato musta, maanalainen,
toukka Tuonen-karvallinen,
maan karva, kanervan karva,
kaiken ilmankaaren karva!
Lähe nyt tieltä matkamiehen,
eestä kulkijyn urohon!“
*
"Whence the life that gave her action'?
From the carbon-pile of Hisi.
Whence then was her heart created?
From the heart-throbs of her mother
Whence arose her brain of evil?
From the foam of rolling waters.
Whence was consciousness awakened?
From the waterfall's commotion.
Whence arose her head of venom?
From the seed-germs of the ivy.
Whence then came her eyes of fury?
From the flaxen seeds of Lempo.
Whence the evil ears for hearing?
From the foliage of Hisi.
*
Cam de unde-şi ia viaţa?
Din cel jar al lui Hiisi;
Creierul de unde-i vine?
Din şuvoi de munte-n spume;
Dar de unde-s a’ lui simţuri?
Din vârtej de râu în flăcări.
Şi din ce i-a oare dinţii?
Ţapi de orz al lui Tuoni;
Dar gingiile dihăniei?
Gingii sunt de-a’ lui Kalmata;
dar din ce i-o fi spinarea?
Din vătraiul lui Hiisi;
*
...
Lelkét vajon hol lelhette?
- Hiszi pirozs parazsából!
Acsargó agyát hol vette?
- Háborgó hullám habjából!
Csalfa elméjét hol csente?
- Vad vizesés tajtékából!
...
Fogat hol fogott a hitvány?
- Tuoni zöld babszeméből.
Nyálas inyét kitől nyerte?
- Halál húgának inyéből
Hátát miből mesterkélték?
Pokol parázskotrójából.
X. Allegro tumultuoso
Väinämöinen fights with the frightening giant. As it is much bigger than the old singer, he allows himself to be swallowed and starts spoiling the monster’s bowels. The initial declamation, uttered in a loud voice, adds to the determination, the conflicting tension of the music. Through the conflict, this moment is related to musical piece no. 6, when Joukaheinen fights Väinämöinen. At the same time, the idea of assimilated nature is carried on, as exposed in musical piece no. 8. In the archaic conception, assimilation is associated with digestion. By digesting the bear (no. 8) people take over its virtues: its superior force among the animals. As the old singer Väinämöinen is inside the the monster, digesting its bowels, he assimilates all the positive traits of his opponent, as described in no. 9.
Väinämöinen se luptă cu uriaşul înfricoşător.
Pentru că acesta este mult mai mare decât bătrânul rapsod, acesta se lasă înghiţit şi începe să distrugă măruntaiele monstrului.
Declamaţia de la început, rostită pregnant sporeşte caracterul de încrâncenare, de luptă de tensiune conflictuală a numărului muzical.
Prin natura sa conflictuală, acest moment este în relaţie cu numărul muzical nr. VI, al înfruntării dintre Joukaheinen şi Väinämöinen.
În acelaşi timp continuă şi ideea naturii asimilate expusă în numărul muzical nr. VIII. În concepţia arhaică, asimilarea era asociată cu digestia.
Prin digerarea ursului (nr. VIII) oamenii preluau virtuţile acestuia: forţa rangul superior în rândul animalelor.
Prin aflarea în mijlocul stomacului monstrului dar digerarea măruntaielor acestuia rapsodul Väinämöinen asimilează toate atributele opozantului său, aşa cum au fost descrise în nr. IX.
Pentru că acesta este mult mai mare decât bătrânul rapsod, acesta se lasă înghiţit şi începe să distrugă măruntaiele monstrului.
Declamaţia de la început, rostită pregnant sporeşte caracterul de încrâncenare, de luptă de tensiune conflictuală a numărului muzical.
Prin natura sa conflictuală, acest moment este în relaţie cu numărul muzical nr. VI, al înfruntării dintre Joukaheinen şi Väinämöinen.
În acelaşi timp continuă şi ideea naturii asimilate expusă în numărul muzical nr. VIII. În concepţia arhaică, asimilarea era asociată cu digestia.
Prin digerarea ursului (nr. VIII) oamenii preluau virtuţile acestuia: forţa rangul superior în rândul animalelor.
Prin aflarea în mijlocul stomacului monstrului dar digerarea măruntaielor acestuia rapsodul Väinämöinen asimilează toate atributele opozantului său, aşa cum au fost descrise în nr. IX.
libretto:
Vaka vanha Väinämöinen
silloin tuon sanoiksi virkki:
maksat leiväksi pätevi,
marut maksan särpimeksi,
keuhkot käypi keitokseksi,
rasvat ruoiksi hyviksi.
"Jo nyt sain sa'an sanoja,
tuhansia tutkelmoita,
sain sanat salasta ilmi,
julki luottehet lovesta.“
*
Vaka vanha Väinämöinen
silloin tuon sanoiksi virkki:
maksat leiväksi pätevi,
marut maksan särpimeksi,
keuhkot käypi keitokseksi,
rasvat ruoiksi hyviksi.
"Jo nyt sain sa'an sanoja,
tuhansia tutkelmoita,
sain sanat salasta ilmi,
julki luottehet lovesta.“
*
Wainamoinen, ancient hero,
Speaks at last to old Wipunen:
"Satisfied am I to linger
In these old and spacious caverns,
Pleasant here my home and dwelling;
For my meat I have thy tissues,
Have thy heart, and spleen, and liver,
For my drink the blood of ages,
Goodly home for Wainamoinen.
"I have learned of words a hundred,
Learned a thousand incantations,
Hidden deep for many ages,
Learned the words of ancient wisdom,
Found the keys of secret doctrine,
Found the lost-words of the Master."
*
Moşul vajnic Väinämöinen
i-a răspuns atuncea astfel:
“Ăst ficat îl am ca pâine,
fac grăsimi, gustoşi ficaţii,
dau plămânii supă bună,
hrană straşnică rinichii.“
“Nu se pot ascunde vorbe,
îngropa porunci de vrajă;
e nevoie ca puterea
să se-arate doar, chiar dacă
au murit acei puternici.“
*
Vénséges vén Vejnemöjnen
ekkor fennen felel néki:
“Májad lesz majd a kenyerem,
zsigered lesz a zsirózóm,
tüdödből lészen levesem,
májadból legjobb falatom”
Vénséges vén Vejnemöjnen
szájával a szót így szólja:
“Szedtem szókat száz meg százat
ezer szám erős igéket.
Minden titkot megtanultam,
Rejtekéből mind felhoztam.”
XI. Presto
Hisi’s reindeer follows Lemminkäinen to kill him.
The two fight long and forcefully. The reindeer’s flight after the hero ends in the animal being bound and locked up.The sound of the flight is rendered through the very rapid tempo, very brief notes and accents placed on the weak beats, and the presence of the percussion instruments.
The two fight long and forcefully. The reindeer’s flight after the hero ends in the animal being bound and locked up.The sound of the flight is rendered through the very rapid tempo, very brief notes and accents placed on the weak beats, and the presence of the percussion instruments.
Elanul lui Hiisi, îl urmăreşte pe Lemminkäinen pentru a-l ucide. Înfruntarea dintre cei doi este puternică şi de lungă durată. Goana elanului după erou se încheie prin legarea dibace a animalului şi închiderea într-un ţarc. Senzaţia auditivă a goanei este redată muzical de tempo-ul foarte rapid, valorile de note foarte scurte şi accentele amplasate deasupra timpilor slabi, prezenţa instrumentelor de percuţie.libretto:
"Nyt sie juokse, hiitten hirvi,
jalkoa, jalo tevana,
poron poikimasijoille,
Lapin lasten tenterille!
Hiinhätä hikehen miestä,
Lemminkäistä liiatenki!“
Liukui linnat, liukui lannat,
liukui maat meren-takaiset;
hiihti kaikki Hiien korvet,
kaikki Kalman kankahatki,
hiihti Surman suun e'etse,
Kalman kartanon perätse.
Surma jo suutansa avavi,
Kalma päätä kallistavi
Otti vaajan vaahterisen,
raksin koivuisen rapasi,
jolla kyki hiitten hirven
tarhan tammisen sisähvn:
"Siinä seiso, hiitten hirvi,
poropeura, poimettele!“
*
Flee away, thou Hisi-reindeer,
Like the winds, thou rapid courser,
To the snow-homes of the ranger,
To the ridges of the mountains,
To the snow-capped hills of Lapland,
That thy hunter may be worn out,
Thy pursuer be tormented,
Lemminkainen be exhausted."
Glided over lakes and rivers,
Over lands beyond the smooth-sea,
Through the desert plains of Hisi,
Glided o'er the plains of Kalma,
Through the kingdom of Tuoni,
To the end of Kalma's empire,
Where the jaws of Death stand open,
Where the head of Kalma lowers,
Ready to devour the stranger,
To devour wild Lemminkainen;
But Tuoni cannot reach him,
Kalma cannot overtake him.
*
“Fugi, elane al lui Hiisi,
nobil animal, te-ndreaptă
înspre locurile unde
vin la-mperechere renii,
spre-ai Laponiei fii aspri,
fă s-asude toţi părtaşii,
cel mai mult, pe Lemminkäinen.“
Munţi şi văi cutreierat-a,
pe tărâmuri peste mare,
a gonit pe-ntinşii codri
ai lui Hiisi şi prin toate
bărăganele lui Kalma;
o întinse-n gura morţii,
lângă a lui Kalma casă;
îşi căscă chiar moartea gura,
îşi pleca chiar Kalma capul,
ca să-l prindă pe viteazul
Lemminkäinen, să-l sfâşie.
Nu-şi atinse însă ţinta.
Îşi alese-un stâlp de gladis,
rupt-a vargă de mesteacăn,
pe-al lui Hiisi-elan legat-a,
în ocol făcut cu totul
din stejar; îi spuse aste:
“Tu, elane al lui Hiisi,
stai acolo, te-odihneşte.“
*
“Ördög szarvasa, szaladjál,
nemes szarvas, úgy siessél,
rénszarvas ellőhelyére,
lappifjak harci helyére!
Hadd izzadjon aki hajszol,
hadd lihegjen Lemminkejnen!”
...
Csúszik dombon, siklik dűlőn,
Tengeren túli síkságon,
Hiszi roppant rengetegén,
Halál hideg hómezején,
Pokol szája előtt száguld,
Halál hajléka mögött hajt,
Pokol már a torkát tátja,
Halál már fejét fordítja.
...
Felkap egy fenyőcöreket,
Fűzfagalyból font kötelet,
Lenyűgözi Hisz szarvasát,
Tölgyfa karánba keríti:
“Maradj meg itt Hisz szarvasa
karikázz kényed kedvedre!”
“Maradj meg itt Hisz szarvasa!”
XII. Parlando rubato
The work ends with the mother’s image, who, through a magical chant, brings her son back to life. Lemminkäinen lies cut up in the waters of Tuon.[1]. His head and members are severed from his body, and thrown far away from each other. Lemminkäinen’s comb, which was thrust in a beam, was covered in blood. His mother sets off to find her son after she receives the sign. Once on the banks of the Tuon, she finds her son. With a magic rake she gathers the parts and places them back together. Through a magic chant she breathes life into the slain youth. The mother talks about death as if it was sleep, and the fact that she brings him back is like waking him from a deep and painful sleep. Again the mother’s presence also suggests the invisible character, the incipient mother, who helps and gives magical powers to the earthly mothers. The melody of the voice is very rich in ornaments, with only a few fixed points. The repeated and free shift from one sound to the next evokes the procedure used in the first musical piece, when it symbolised the dual nature of creation. If in the beginning cosmic, diurnal creation was expressed, in the end the creation is microcosmic, magical, alluding to the womb that gave birth to man. [1] The river of death, similar to Aheron, which separates the realm of the living from that of the dead.
Lucrarea se încheie cu imaginea mamei care printr-un cânt magic îşi aduce la viaţă fiul mort.Lemminkäinen zace îmbucătăţit în apele Tuonului.[1]. Capul şi membrele sunt despărţite de corp şi aruncate la mare distanţă unele de altele.
Piaptănul lui Lemminkäinen, care stătea înfipt într-o grindă s-a înroşit de sânge. Mama lui a pornit în căutarea băiatului în urma semnului pe care l-a primit acasă.
Ajunsă la malul Tuonului îşi descoperă fiul. Cu o greblă magică adună părţile acestuia şi le reaşează la loc. Prin incantaţia fermecată aduce şi suflul tânărului răpus.
Mama aseamănă moartea cu un somn, readucerea la viaţă fiind interpretată ca trezirea dintr-un vis chinuitor.
Din nou prezenţa mamei presupune şi personajul invizibil, mama incipientă, matricială care ajută şi investeşte cu putere magică mamele terestre.
Linia melodică a vocii cântate este foarte bogată în ornamente, având doar câteva puncte fixe de reper.
Prin pendularea repetată şi liberă de la un sunet la altul evocă procedeul folosit în primul număr muzical, atunci când simboliza natura dualistă a creaţiei.
Dacă la începutul lucrării era exprimată creaţia cosmică, diurnă, în final creaţia este microcosmică, magică, făcând aluzie la interiorul pântecului care a creat omului.
[1] Râu al morţii similar Aheronului, care desparte lumea celor vii de cea a morţilor.
libretto:
"Nouse pois makoamasta,
yelene uneksimasta
näiltä paikoilta pahoilte,
kovan onen vuotehelta!“
Nousi mies makoamasta.
"Oisit maannut kauemminki,
vielä viikomman venynyt
ilman äitittä pahatta,
kaalatta kantajatta.“
*
"Wake, arise from out thy slumber,
From the worst of low conditions,
From thy state of dire misfortune!"
"Longer still thou wouldst have slumbered,
Were it not for me, thy, mother;
*
“Ieşi acum din somn, mai lasă-ţi
visul de acum încolo,
ici, în casa blestemată,
în ăst pat de chinuri grele.“
“Mult ai mai fi rămas acolo,
te-ai fi odihnit cam mult timp,
de nu te-ajuta măicuţa
cea care te-a purtat în pântec.“
*
“Kelj fel immár fekvésedből,
ébredj mélységes álmodból
állj fel e halálos helyről,
áldatlan sorsod ágyából”
...
“Bizony most is aludnál még,
heverésznél hónapszámra,
szerencsétlen szüléd nélkűl,árva anyád jötte nélkűl.”
Subscribe to:
Posts (Atom)